Hermannstadt – CS U Craiova 0-2 (Gustavo 29, Mitriță 58)
CS U Craiova: Mitrovic – Popas, Kelics, Tiago – Martic, Mateiu, Zlatinskis, Bancus – Gustavo (Glavina 74), Băluțăs (Dimitrov 89), Mitriță (Burlacu 84) Rezerve: Popescu, Santos, Rossi, Screciu
Hermannstadt: Căbuz – A. Coman, Crișans, I. Stoicas, Tătar – Dîlbea (Curtean 64), Bobocs – Hergheligius (C. Neagu 69), B. Rusu, Petrescu – Blănaru (L. Dumitriu 77) Rezerve: T. Niga, C. Pîrvulescu, M. Stancu, C. Danci
CS U Craiova a reușit să câștige primul trofeu după o așteptare de 25 de ani. Hermannstadt a început meciul mai bine, dar diferența valorică s-a simțit la finalizare. În timp ce sibienii au ajuns în preajma porții și n-au reușit să-i pună probleme lui Mitrovic, Gustavo a deschis scorul în minutul 30 la prima execuție periculoasă a oltenilor.
Debutul reprizei secunde a fost ideal pentru Craiova, Mitriță reușind să înscrie pentru 2-0. Băluță a profitat de o eroare a lui Dâlbea la mijlocul terenului, a scăpat singur cu Căbuz și apoi i-a pasat lui Mitriță care a îndeplinit o simplă formalitate. Finalul a fost unul liniștit pentru olteni, care au așteptat cu nerăbdare fluierul de final al centralului Marcel Bîrsan.
În urma acestui succes, Craiova și-a asigurat prezența în turul III preliminar al Ligii Europa, în timp ce vicecampioana FCSB va intra în turul II.
Minutul 90+3: Fluier final! CS U Craiova e noua deținătoare a Cupei României. Hermannstadt s-a prezentat onorabil pe Arena Națională și cu siguranță va fi o nucă tare în sezonul viitor al Ligii 1 Betano.
Minutul 78: Băluță a scăpat din nou singur cu Căbuz după o lansare perfectă, dar portarul lui Hermannstadt a ieșit la fix din poartă și i-a luat fața căpitanului advers. Crainicul Arenei Naționale a anunțat că la finala Cupei sunt prezenți circa 33.000 de spectatori, un număr impresionant având în vedere că vorbim de două echipe din provincie. Chiar și așa, recordul stagional stabilit la derby-ul Ligii a IV-a dintre Steaua și Rapid rămâne în picioare. Cele două rivale din Capitală au adunat 36.000 de oameni pe cel mai mare stadion al țării la partida retur din sezonul regular.
Minutul 70: Craiova e mulțumită cu acest avantaj și încearcă să calmeze jocul până la final. Oltenii sunt la doar câteva minute de primul trofeu după o pauză de 25 de ani.
Minutul 58: GOOOL CS U Craiova! Mitriță majorează avantajul oltenilor. Dâlbea a greșit o pasă simplă la mijlocul terenului, Băluță a scăpat singur cu Căbuz, dar a așteptat susținerea lui Mitriță. Fostul jucător de la Pescara a fost angajat de căpitanul Craiovei în fața porții goale, astfel că a trimis cu mult calm în plasă.
Minutul 46: S-a reluat finala! Cei doi tehnicieni n-au operat nicio modificare la pauză.
Minutul 45: Pauză pe Arena Națională! Craiova e la 45 de minute de câștigarea primului trofeu după o pauză de 25 de ani. Alexandru Pelici are la dispoziție 15 minute pentru a-și motiva jucătorii, care au ajuns cu ușurință în preajma porții adverse, dar care n-au fost deloc inspirați la finalizare.
Minutul 39: Un-doi pentru al treilea. Băluță și Bancu au combinat în lateral, căpitanul oltenilor a sprintat spre careul adversi, iar Bancu i-a lăsat lui Zlatinski. Bulgarul a trimis în momentul perfect pentru Băluță, care a scăpat singur cu Căbuz în lateral. Mitriță venise demarcat în fața porții, Băluță i-a pasat dar, un fundaș al Sibiului a intervenit în ultima secundă și a respins în afara terenului.
Minutul 29: GOOOL CS U Craiova! Gustavo a deschis scorul la prima ocazie de gol a oltenilor. Brazilianul a preluat în marginea careului, a șutat în diagonală, iar balonul s-a oprit în plasa laterală. Căbuz a plonjat, dar execuția lui Gustavo a fost imparabilă. Formația din Liga 2 a fost mai prezentă în ofensivă până acum, dar oltenii au reușit să lovească decisiv la prima execuție periculoasă. Rămâne de văzut cum va decurge jocul în continuare.
Captură Digi Sport
Minutul 19: La o palmă de 1-0. Defensiva Craiovei a fost luată prin surprindere în urma unei lovituri libere executate din flancul drept. Dâlbea a apărut demarcat la bara a doua, dar n-a ajuns la timp pentru întâlnirea cu balonul. Mijlocașul Sibiului a încercat să împingă mingea cu mâna în poartă, dar s-a răzgândit în ultima secundă.
Minutul 17: Fotograful Mediafax Alexandru Dobre a surprins câteva cadre inedite pe Arena Națională, în debutul finalei.
Minutul 10: Sibienii au început curajos partida, spre surprinderea oltenilor. Băluță și Mitriță vor avea o misiune dificilă, Alexandru Pelici fiind un tehnician care pune foarte mult accent pe compartimentul defensiv.
Minutul 1: Start! Centralul Marcel Bîrsan a fluierat începutul partidei. La ambele peluze am avut parte de scenografii înainte de începerea finalei. Lovitura de începe le aparține oltenilor
20:45 Ivan e alături de Craiova! Atacantul celor de la Krasnodar a recunoscut că își dorește să plece sub formă de împrumut la o altă formație dacă nu va reuși să se impună în Rusia: „I-am spus lui Băluță ca va marca. I-am spus și înaintea meciului cu Iași că va marca și a făcut-o. Sper ca în viitor să joc din nou pentru Craiova. Devis Mangia e un antrenor foarte bun, mi-a plăcut de la început de el. Am fost accidentat, mi-am revenit, dar sper să mă antrenez cât mai bine. Dacă nu voi putea juca acolo îmi doresc să plec sub formă de împrumut la altă echipă. Nu m-am gândit la o echiă anume, voi vedea în iunie ce se va întâmpla.”
20:35 Ambasadorul Cupei României, Viorel Hizo, speră într-o minune în această seară: „Am emoții. Îmi doresc mult ca echipa din orașul meu să câștige. E foarte greu, dar e o șansă pe care trebuie să o joace. Îl felicit pe Alexandru Pelici pentru ce a făcut. A adus jucătorii pe care și i-a dorit și totul a mers foarte bine”, a spus Hizo, la microfonul Digi Sport.
20:20 Echipele de start! Cei doi antrenori au ales să înceapă cu cei mai buni jucători pe care îi au la dispoziție. Rămâne de văzut ce stil de joc vor aborda elevii lui Pelici în fața tridentului Gustavo-Băluță-Mitriță.
20:15 Suporterii veniți de la Sibiu au început să se instaleze în tribunele Arenei Naționale.
20:00 În deschiderea meciului de seniori s-au întâlnit Dinamo și FCSB, în finala Cupei la U19. „Câinii” s-au impus la loviturile de departajare, după ce s-au executat 20 de penalty-uri. Ștefan Cană a trimis peste poartă la ultima serie a jucătorilor de câmp, iar Dinamo a triumfat. După 90 de minute scorul a fost egal, 1-1. Botezatu a deschis scorul pentru FCSB, dar Robert Moldoveanu a trimis meciul la loviturile de departajare.
15:00 Fanii olteni au creat o atmosferă superbă în gara din Craiova, la plecarea spre București. Mii de suporteri ai lui Băluță și Mitriță sunt așteptați diseară pe Arena Națională.
„Meciul acesta este ca un vis pentru mine. Când am început să antrenez, mi-am fixat câteva obiective realiste: unul dintre acestea a fost să joc în finala Cupei României. Le mulțumesc băieților că mi-au oferit această șansă”, a zis Alexandru Pelici, antrenorul lui Hermannstadt.
„Am urmărit meciurile lui Hermannstadt și cred că, dacă ar fi în Liga 1, s-ar clasa pe o poziție bună în clasament. Nu va fi un meci ușor și ar fi o greșeală să îl considerăm astfel. O finală este un meci aparte în care ambele echipe au șanse egale. Importante sunt atitudinea și calitățile jucătorilor, acestea pot decide o partidă”, a anunțat și Devis Mangia, tehnicianul craiovenilor.
LPF a decis anul trecut să aprobe solicitarea CS U Craiova, înființată în 2013, de a i se recunoaște rezultatele obținute de Universitatea Craiova din 1948 și până în anul 1991, astfel că duminică seară, oltenii vor lupta pentru a cuceri a șaptea cupă din istorie. De partea cealaltă, AFC Hermannstadt a devenit prima echipă din eșalonul inferior care ajunge în finală, după o pauză de 36 de ani (în 1982, FC Baia Mare era învinsă de Dinamo cu 3-2), și poate obține trofeul în premieră.
Ambasadorii finalei Cupei României sunt Viorel Hizo, din partea celor de la Hermannstadt, și Gică Craioveanu, ca reprezentant al oltenilor. Ei vor prezenta publicului de pe Arena Națională trofeul Cupei înaintea startului meciului.
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru finala Cupei României, Hermannstadt – CSU Craiova. Bîrsan va fi ajutat de asistenții Adrian Radu Ghinguleac și Ciprian Florin Danș. Arbitrul de rezervă va fi Cătălin Popa, iar observatori George Ionescu și Octavian Goga.
La un an după înființarea campionatului în sistem divizionar (în 1932), a apărut și la noi ideea lansării Cupei, după modelul marilor puteri fotbalistice din vestul Europei. „Interesantă, dar mai ales instructivă experiență de psihologie a colectivității, oficialitatea s-a gândit la cei mici dar mulți și a înființat o probă liberă” – iată o primă definiție din actul de naștere al Cupei României. Iar cele întâmplate în prezenta ediție, a 80-a, dau consistență celor enunțate mai sus, căci iată ajunsă în ultimul act, după multă vreme, o reprezentantă a eșaloanelor inferioare, adică a celor „mici dar mulți”.
Fiind cluburi tinere înființate recent, atât CSU Craiova (în 2013), cât și FC Hermannstadt Sibiu (în 2015) dispută în premieră o finală și se află nu doar în fața primei cupe, ci al celui dintâi trofeu. La CSU chestiunea a fost clară, Cupa fiind supapa prin care putea accede la un trofeu, căci drumul spre titlu s-a dovedit mult prea dificil pentru momentul actual. Iar speranțele spre a-și adjudeca competiția KO au crescut spre 100% după ce principalele favorite au fost măturate în timp, una câte una. În schimb, la Hermannstadt pofta a venit mâncând, cum zice un proverb, mai mulți factori pozitivi intersectându-se în a o lansa spre un asemenea deznodământ. La start, atunci când au intrat în competiție reprezentantele eșalonului secund, când a întâlnit-o pe modesta Industria Galda de Jos, nu se gândea nimeni de-acolo că se va ajunge atât de sus, dovadă că pentru acel meci antrenorul Pelici a odihnit 8 titulari. Nici măcar în primele jocuri cu componente ale Ligii I n-a folosit formulele ideale, chiar dacă a întâlnit și deținătoarea trofeului, FC Voluntari. Abia la meciul din „sferturi” cu Steaua treburile au început să devină serioase.
Este clar că CSU Craiova pornește cu prima șansă, fiind superfluu de explicat motivul. Însă nu degeaba Cupei i se spune „competiția KO”, așa că nici șansa sibienilor, măruntă cum e ea, nu trebuie neglijată. Mai ales că nu are nimic de pierdut, căci în afara accederii în această finală, are deja încheiată și o altă performanță, promovarea, tot în premieră, în Liga I.
Inclusiv pentru cei doi antrenori, Devis Mangia și Alexandru Pelici-Drăghicescu, este ceva nou, astfel ca și în cazul echipelor lor, numele unuia dintre ei urmează a fi gravat pentru prima oară în istoria perenă a fotbalului românesc. Iar italianul ar deveni al 6-lea tehnician străin care câștigă trofeul, după Jenö Konrád, Kálmán Konrád și Josef Uridil, toți aceștia înainte de război, precum și „Toni” Conceição și Andrea Mandorlini, după.
Aspecte generale Competiția a debutat în 1933, disputându-se până în prezent 80 de ediții. Între 1943-1947, a fost întreruptă din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o ediție trofeul nu s-a acordat. Cele 20 de învingătoare 22 trofee – Steaua (CSCA, CCA); 13 – Dinamo, Rapid (CFR București); 6 – Univ.Craiova; 4 – CFR Cluj; 3 – Petrolul; 2 – Ripensia, ITA (Flamura Roșie UTA), Politehnica Timișoara (Știința Timișoara); 1 – CFR Turnu Severin, Metalul Reșița, Progresul Oradea, Progresul București, Arieșul Turda, Știința Cluj, Chimia Rm.V., Jiul, Gloria Bistrița, Astra Giurgiu, FC Voluntari.
Perdantele finalelor, 38 de echipe 9 – Dinamo; 8 – Steaua; 6 – Rapid; 5 – Univ.Craiova; 4 – FC Național, „Poli” Timișoara, „U” Cluj; 3 – Sp.Stud.; 2 – Ripensia, Unirea Tricolor, UTA, FC Baia Mare, FC Timișoara; 1 – CAMT, Venus, CFR Timișoara, Petrolul Ploiești, Flacăra Mediaș, Progresul Oradea, Energia Metalul Câmpia Turzii, Dinamo Obor, Siderurgistul Galați, Dinamo Pitești, Foresta Fălticeni, Jiul, Constructorul Galați, CSU Galați, Olimpia Satu Mare, FC Bacău, Dacia-Unirea Brăila, Gloria Bistrița, Rocar București, Oțelul Galați, Farul Constanța, Unirea Urziceni, SC Vaslui, CFR Cluj, Astra Giurgiu.
Finalele 1933/34 (București) Ripensia Timișoara – Universitatea Cluj 5-0 1934/35 (București) CFR București – Ripensia Timișoara 6-5 (d.prel.) 1935/36 (București) Ripensia Timișoara – Unirea Tricolor Buc. 5-1 1936/37 (București) Rapid București – Ripensia Timișoara 5-1 1937/38 (București) Rapid București – CAMT Timișoara 3-2 1938/39 (București) Rapid București – Sportul studențesc Buc. 2-0 1939/40 (București) Rapid București – Venus București 2-2, 4-4, 2-2 și 2-1 1940/41 (București) Rapid București – Unirea Tricolor Buc. 4-3 1941/42 (București) Rapid București – Universitatea Cluj-Sibiu 7-1 1942/43 (București) CFR Tr.Severin – Sportul studențesc Buc. 4-0 1943-1947 nedisputate 1947/48 (București) ITA Arad – CFR Timișoara 3-2 1948/49 (București) CSCA București – CSU Cluj 2-1 1950 (București) CCA București – Flamura roșie UTA Arad 3-1 1951 (București) CCA București – Flacara Mediaș 3-1 (d.prel.) 1952 (București) CCA București – Flacara Ploiești 2-0 1953 (București) Flamura roșie Arad – CCA București 1-0 (d.prel.) 1954 (București) Metalul Reșița – Dinamo București 2-0 1955 (București) CCA București – Progresul Oradea 6-3 (d.prel.) 1956 (București) Progresul Oradea – Energia Metalul Câmpia Turzii 2-0 1957/58 (București) Știința Timișoara – Progresul București 1-0 1958/59 (București) Dinamo București – CSM Baia Mare 4-0 1959/60 (București) Progresul București – Dinamo Obor București 2-0 1960/61 (București) Arieșul Turda – Rapid București 2-1 1961/62 (București) Steaua București – Rapid București 5-1 1962/63 (București) Petrolul Ploiești – Siderurgistul Galați 6-1 1963/64 (București) Dinamo București – Steaua București 5-3 1964/65 (București) Știința Cluj – Dinamo Pitești 2-1 1965/66 (București) Steaua București – UTA Arad 4-0 1966/67 (București) Steaua București – Foresta Fălticeni 6-0 1967/68 (București) Dinamo București – Rapid București 3-1 (d.prel.) 1968/69 (București) Steaua București – Dinamo București 2-1 1969/70 (București) Steaua București – Dinamo București 2-1 1970/71 (București) Steaua București – Dinamo București 3-2 1971/72 (București) Rapid București – Jiul Petroșani 2-0 1972/73 (București) Chimia Rm. Vâlcea – Constructorul Galați 1-1 și 3-0 1973/74 (București) Jiul Petroșani – Politehnica Timișoara 4-2 1974/75 (București) Rapid București – Universitatea Craiova 2-1 (d.prel.) 1975/76 (București) Steaua București – CSU Galați 1-0 1976/77 (București) Universitatea Craiova – Steaua București 2-1 1977/78 (București) Universitatea Craiova – Olimpia Satu Mare 3-1 1978/79 (București) Steaua București – Sportul studențesc Buc. 3-0 1979/80 (București) Politehnica Timișoara – Steaua București 2-1 (d.prel.) 1980/81 (București) Universitatea Craiova – Politehnica Timișoara 6-0 1981/82 (București) Dinamo București – FC Baia Mare 3-2 1982/83 (București) Universitatea Craiova – Politehnica Timișoara 2-1 1983/84 (București) Dinamo București – Steaua București 2-1 1984/85 (București) Steaua București – Universitatea Craiova 2-1 1985/86 (București) Dinamo București – Steaua București 1-0 1986/87 (București) Steaua București – Dinamo București 1-0 1987/88 (București) neacordată 1988/89 (Brașov) Steaua București – Dinamo București 1-0 1989/90 (București) Dinamo București – Steaua București 6-4 1990/91 (București) Universitatea Craiova – FC Bacău 2-1 1991/92 (București) Steaua București – Politehnica Timișoara 1-1 (3-2, d.l.dep.) 1992/93 (București) Universitatea Craiova – Dacia-Unirea Brăila 2-0 1993/94 (București) Gloria Bistrița – Universitatea Craiova 1-0 1994/95 (București) Petrolul Ploiești – Rapid București 1-1 (5-3, d.l.dep.) 1995/96 (București) Steaua București – Gloria Bistrița 3-1 1996/97 (București) Steaua București – FC Național București 4-2 1997/98 (București) Rapid București – Universitatea Craiova 1-0 1998/99 (București) Steaua București – Rapid București 2-2 (4-2, d.l.dep.) 1999/00 (București) Dinamo București – Universitatea Craiova 2-0 2000/01 (București) Dinamo București – Rocar București 4-2 2001/02 (București) Rapid București – Dinamo București 2-1 2002/03 (București) Dinamo București – FC Național București 1-0 2003/04 (București) Dinamo București – Oțelul Galați 2-0 2004/05 (București) Dinamo București – Farul Constanța 1-0 2005/06 (București) Rapid București – FC Național București 1-0 (d.prel.) 2006/07 (Timișoara) Rapid București – FCU Poli Timișoara 2-0 2007/08 (Piatra Neamț) CFR Cluj – Unirea Urziceni 2-1 2008/09 (Târgu Jiu) CFR Cluj – FC Timișoara 3-0 2009/10 (Iași) CFR Cluj – SC Vaslui 0-0 (5-4, d.l.dep.) 2010/11 (Brașov) Steaua București – Dinamo București 2-1 2011/12 (București) Dinamo București – Rapid București 1-0 2012/13 (București) Petrolul Ploiești – CFR Cluj 1-0 2013/14 (București) Astra Giurgiu – Steaua București 0-0 (4-2, d.l.dep.) 2014/15 (București) Steaua București – Universitatea Cluj 3-0 2015/16 (București) CFR Cluj – Dinamo București 2-2 (5-4, d.l.dep.) 2016/17 (Ploiești) FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-1 (5-3, d.l.dep.) # Finala din 1940 s-a jucat de 4 ori, iar cea din 1973 de 2 ori. # 8 finale au fost decise în urma prelungirilor, iar alte 7 (inclusiv ultimele 2) la loviturile de departajare
Drumurile spre ultimul act ale celor două finaliste CSU Craiova 2-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, 3-2 d.prel. cu FC Afumați, 1-0 cu Dinamo București, 5-1 și 1-2 cu FC Botoșani FC Hermannstadt 1-0 d.prel. cu FC Voluntari, 2-0 cu Juventus București, 3-0 cu FC Steaua București, 1-0 și 3-2 cu Gaz Metan Mediaș. Fiind o echipă de ligă secundă, a mai jucat un meci, înaintea 16-imilor, în care a învins cu 3-1 pe Industria Galda de Jos.
Au jucat în această ediție a Cupei
Portari: Nicolai CALANCEA – Moldova (2 jocuri / 0 goluri), Miodrag MITROVIC – Elveția (3/0) Fundași: Niko DATKOVIÆ – Croația (1/0), TIAGO Emanuel Canelas Almeida FERREIRA – Portugalia (4/0), Florin GARDOȘ (1/0) /venit în sezon de la Southampton FC/, Renato KELIÆ – Croația (3/0), Ștefan Răzvan POPA (4/0), Apostol POPOV – Bulgaria (1/0), Metodi SPAHIJA – Croația (2/0) /transferat în sezon la Ordabasî Șîmkent/ Mijlocași: Nicușor Silviu BANCU (3/1), Marius Ionuț BRICEAG (4/0), Radoslav DIMITROV – Bulgaria (4/0), Ivan MARTIC – Elveția (2/0), Alexandru MATEIU (5/0), Vladimir Ionuț SCRECIU (3/0), Hristo ZLATINSKI – Bulgaria (4/0) Atacanți: Alexandru Mihail BĂ‚LUȚĂ‚ (5/6), Cristi Marian BĂ‚RBUȚ (2/0), Andrei BURLACU (5/0), GUSTAVO Di Mauro Vagenin – Brazilia (5/2), Mihai Valentin MIHĂ‚ILĂ‚ (1/0), Ionuț Alexandru MITRIȚĂ‚ (4/3), Mihai Alexandru ROMAN (2/0) /transferat în sezon la ACS Poli Timișoara/ Antrenor: Devis MANGIA Din lot a mai câștigat Cupa României doar Florin Gardoș, cu Steaua, în 2010/11. Însă au mai câștigat cupele în țările lor de baștină: Nicolai Calancea, de 2 ori în Moldova cu Zimbru Chișinău (2006/07, 2013/14), Hristo Zlatinski și Apostol Popov, câte o dată în Bulgaria, cu Ludogoreț Razgrad (2013/14), respectiv ȚSKA Sofia (2010/11) și Ivan Martic o dată în Croația, cu HNK Rijeka (2016/17)
Portari: Cătălin Vasile CĂ‚BUZ (2 jocuri / 0 goluri), Horațiu MOLDOVAN (2/0) /transferat în sezon la Voința Turnu Măgurele/, Toma Marinică NIGA (1/0) /venit în sezon de la Academica Clinceni/ Fundași: Alexandru Cătălin COMAN (3/0) /venit în sezon de la CS Balotești/, Radu CRIȘAN (1/0), Marin Cătălin PÎRVULESCU (4/0), Mihai Iulian STANCU (3/0), Ionuț STOICA (5/0), Daniel Vasile TĂ‚TAR (5/1) Mijlocași: Robert Florin BOBOC (3/0), Alexandru Paul CURTEAN (2/0) /venit în sezon de la Gaz Metan Mediaș/, Cristian DANCI (3/0) /venit în sezon de la Gaz Metan Mediaș/, Răzvan Adrian DÂLBEA (5/1), Sabin Dănuț LUPU (4/0), Ionuț Alexandru NEACȘA (1/0) /transferat în sezon la Luceafărul Oradea/, Radu Ștefan NECȘULESCU (2/0) /transferat în sezon la Oțelul Galați/, Ionuț Petrișor PETRESCU (4/1), Iulian POPA (2/0), Alexandru TÂRNOVAN (1/0) Atacanți: Miluță Ștefan BLĂ‚NARU (4/2), Adrian Vasile CÎRSTEAN (2/0) /transferat în sezon la FC Avrig/, Andrei HERGHELIGIU (5/0), Cosmin Florin NEAGU (1/0), Gheorghe Bogdan RUSU (5/3) Antrenor: Alexandru PELICI-DRĂ‚GHICESCU A beneficiat de 2 autogoluri (Morariu / Juventus și Sîrghi / Gaz Metan); cifrele acestea nu au luat în evidență și meciul cu Industria Galda de Jos. Din lot, doar Alexandru Paul Curtean și Alexandru Cătălin Coman au mai cuerit Cupa, în 2011/12 cu Dinamo, respectiv anul trecut cu FC Voluntari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER